0722.110.221 (08:00-18:00) |
Aurelia Sava

Director Educational

MESSAGE ME

0

COURSES

0

RATING

Home Profesori

Aurelia Sava

Fiecare dintre noi avem o poveste….

Fiică a unei învăţătoare, am ştiut dintotdeauna că voi fi cadru didactic. Confirmarea a venit acum 15 ani când am absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti.

Binele copilului, starea de bine a acestuia, este raţiunea mea de a fi, în gradiniţă. Confortul părintelui care îşi lasă copilul la grădiniţă, este răsplata.
În urmă cu 5 ani m-am alaturat echipei Explore 100. Parcursesem toate treptele profesionale şi căutam noi provocări pentru dezvoltarea mea profesională şi personală. Explore 100 era la început de drum, eu îmi căutam drumul în managementul educaţional.

Coordonarea activităţii didactice a fost o provocare ce mi-a permis să-mi descopăr noi resurse pentru a merge mai departe în carieră.

La Explore 100, provocarea a venit şi din modul în care este abordat curriculumului naţional. Tot ce am învăţat şi practicat până să ajung aici, s-a reasezat în ultimii 5 ani.
Am crescut şi ne-am dezvoltat împreună, am învăţat unii de la alţii. Am întâlnit aici oameni dedicaţii, creativi, curioşi, entuziaşti, generoşi, optimişti. Cred că sunt oamenii de care aveam nevoie pentru a fi ceea ce sunt astăzi.
Sunt bucuroasă că am parcurs împreună acest drum şi privesc cu încredere în viitor.

În toţi aceşti ani am avut susţinerea familiei. Soţul şi copiii au fost cei care mi-au spus permanent POŢI.

Any review founded
Any courses assigned

Contact Me